Mă simt bine în cochilia mea.
Întunericul mă învăluie ca o plapumă groasă.
Liniștea se risipește odată cu scâncetul confraților mei zdrobiți în încercarea lor disperată de a trece granița.
Fiori de teamă mă cuprind; înlăuntrul meu simt imboldul de a traversa orizontul. În clipa următoare mă avânt spre necunoscut.
Deasupra mea văd o talpă uriașă ce se apropie fulgerător de mine. Încovrigat în cochilia umbroasă urlu odată cu zdrobirea carapacei, dar printre spărturi mă inundă deodată plăcut...Lumina!