Cele mai mari feste pe care mi le joacă memoria neiertătoare de rac sunt nu numai amintirea greșelilor, prostiilor și altruismelor mele deșănțate, (din bagajul genetic, educație, obișnuință, climat social mai mult sau mai puțin psihopat), sau a datoriilor proscrise față de cei apropiați sau iubiți, dar și aceea a răului inutil și păgubos de sine pe care simt nevoiasă ți-l altoiască peste toate acestea unii semeni, atunci când ar trebui să-ți răsplătească binele pe care le-ai făcut o dată și încă o dată și încă odată...

Când trebuie să aleg între o "țară" care își vinde plină de complexe de superioritate "ardealul său" și una ce luptă să rămâie întreagă dar care îți dă "manele" de câteva ori pe lună, mă simt obligat să aleg irevocabil pe aceea din urmă, cu speranța ca cei din exodul urii și extremismului spumant să se întoarcă, să smulgă lancea din trupul rănit al "patriei", să oprească piatra aruncată și să ajute să ne luăm încă odată porția de muzică adevărată, ca formă de artă și supraviețuire spirituală.

Când urăști fără noimă tot timpul, oltenește, fără să verifici, când nici măcar nu mai contează pentru ce o faci, sau că nu o faci pentru tine și când vrei doar să-ți împlinești ura, care devine de fapt fixație ce produce la rându-i alte și alte fixații, s-ar putea să ai mai mult de câștigat(după atâtea energii inutil risipite) dacă îți schimbi atitudinea în fața motivului acestui timp pierdut și vei vedea atunci că subiectul urii tale este de fapt, de multe ori, doar o simplă asemănare fizică cu adevăratul tău dușman, pe care te străduiești să-l întruchipezi cu orice preț și să-l identifici neapărat.
Abia târziu de tot, într-o nouă maturitate, urmașul tău plecat în lumea vestică te v-a fi luminat și vei fi înțeles un principiu care a dus Occidentul acolo unde este: "trăiește și lasă și pe alții să trăiască"-pentru că altfel și viața ta ar putea să te considere doar ...un apropiat al ei