domnișoară eu...
vă simt deja tăcerea între silabele oricărui țipăt
iar între reclamele aprinse
ale unui megalopolis incă neîntemeiat există acest fir negru din părul tău
pe care îl tot frământ între buze atunci când spun nu

sub singuri acești doi colți ai mei
țin zâmbetele subțiri pe care mi le-ai dat ca-ntr-o promoție de sărăbători
cu cântec vesel și de neuitat
și țin cu dinții, domnișoară
ca nu cumva veninul din vene să-mi treacă în vise
căci îmi pare că fiecare sfârc de-al tău
întunecații
sub fiecare colț mi se înfioară
și ce altceva se află la fiecare capăt al limbii mele
dacă nu căldura nevăzutului tău?