Un biet moșneag, stă plăpând pe malul mării
Înconjurat de freamătul durerii
Un biet cuvânt își face rost printre ruineș
și strigă ... am înebunit, copile.

Un biet moșneag își ascunde durerea
Între palmele aspre și-negrite
Un biet moșneag își strigă durerea
Într-un abis, ce i se vede creerea.

Un biet moșneag aruncă-n mare glasul
Ce și-l dezmiardă ușurel,
Un biet moșneag, caută lumină
Un pește, în adâncul său.