în cercul meu cu centrul pretutindeni bate vântul (gellu naum)

*

în răcoarea obscurelor căutări printre oameni grăbiți
lucruri speriate și fapte semiîntâmplate
lumea copac înfrunzește

ascund la subsuoara ei cheia cenușă
de mine însămi
a câta oară
nu mai știu

vreascurile memoriei fac încă un cuib
pentru alt somn
altă răbdare

o inventariere de gesturi molatice
și riduri severe în folosul nimănui
ceremonialul uitării impuse adăugând
câteva cute și o nouă încetinire

în cercul meu fără centru e un deșert continuu

merg braț la braț cu zacharias
solidari în urâțenie
nu și în mândria purtării ei

de la el am aflat că urechile nebunilor devin frunze
și cad
de câte ori le este dat să aleagă
experiența surzeniei
în locul tăcerii