Miri bănuiește că mie îmi place roșul
și soarele de vară, am citit asta în ochii ei
într-o dimineață;
știe că duminica e zi de sărbătoare,
și că lumea mea nu se mai învârte de
mult în jurul unei inimi.
O văd uneori mergând la biserică,
îmbrăcată în cea mai frumoasă rochiță
a ei, cu părul prins și lacrimi în ochi,
tare mi-aș dori să urlu "nu plânge, Miri,
eu îți iert toate păcatele zilnic",
dar nu pot, ea nu m-ar ierta niciodată.
Avem ceasurile la fel, eu cu Miri, am
auzit-o spunând pe stradă că e ora zece
fără douăzeci;
atât era încă de când am văzut-o pentru
prima dată.