În largul tău, îmi șopteai afecțiunea
lovindu-mă în piept.
Curenți reci se-nalțau cu asperități de piele
îmbrăcându-mă forțat în nisip cu scoici sângerii,
c-apoi țârmul să se surpe, oblojindu-mă.

Anotimpurile sufletești se pot succede cu aceeași repeziciune
cu care soarele aleargă luna.

Murim și ne naștem de atâtea ori...
într-o singură viață.