atât de proprietari ai înțelesurilor fără sens
recunoscători în genunchi că suntem făcuți din mâzgă
plină de cruci
atât de singuri în unicitatea noastră
și atât de mândri de asta
plini de iubire și goi de ceilalți
atât de mari
că ne-ntoarcem monoclul când ne privim în oglindă
doar sunete fără ecou
mereu mișcare niciodată gest

omenire
bagă-ți dracu’ odată
degetul pe gât