Paradoxul zilelor noastre este că vrem clădiri mai mari dar suflete mai mici, autostrăzi mai largi dar minți mai înguste.Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; Cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm de mai puțin. Avem case mai mari, dar familii mai mici; Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp; Avem mai multe funcții, dar mai puțină înțelepciune; Mai multe cunoștințe dar mai puțină judecată; Mai mulți experți și totuși mai multe probleme; Mai multă medicină, dar mai puțină sănătate. Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiți, citim prea puțin, ne uităm prea mult la televizor și ne rugăm prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, ascultăm prea puțin; Iubim prea rar, uităm prea des. Am învățat cum să ne câștigăm existenta, dar nu cum să ne facem o viață; Am câștigat ani vieții, dar nu viață anilor. Am ajuns până pe lună și înapoi, dar avem probleme când trebuie să trecem strada, ca să facem cunoștință cu un vecin .Am cucerit spațiul cosmic, nu și pe cel interior. Am făcut mai mari, dar nu mai bune. Am cucerit atomul, dar nu și prejudecățile noastre. Am învățat să ne grăbim, dar nu și să așteptăm.