Mă doare chipul tău de piatră arsă
te simt topindu-mi carnea,
te simt făcându-ți casă
în trupul meu de lacrimi.

Te port cu mine ca pe-o dulce rană
durerea ta alină și dezmiardă,
cu aripile ochilor mă fluturi
și simt cum anii mei încep să ardă.

Tu, osul meu din tâmpla mea pustie,
tu, gândul meu răzleț de întomnare
să nu mai pleci, e-atâta plâns afară
că s-au umplut potecile de sare!