Sunt plină până la refuz de regrete
Ce se scurg în fluviul deliciului nostalgic.
Dincolo de timp și spațiu,
Tandrețea demonică m-a învățat
Că iubirea ne poate duce în Rai,
Dar și în Iad.
Aș vrea să strig pentru a alunga pustiul
Care se simte în aerul încăperii,
Și mă privește cu ură nestăpânită
Drept în inimă!
Þi-am interzis să mă ucizi
La comanda iubirii!
În vremea celor blânzi,
Privesc peisajul scurgându-se,
Apopiindu-se și pierzându-și contururile
Pentru totdeauna.
Mi-e dor de vorbele tale
Ieftine în explicatii!
Mi-e dor de buzele tale scumpe de săruturi!
Þi-am zis de-atâtea ori :
E interzis să rupi flori!