Când nu ești la vedere,
când nu te găsesc
simt că mi se întunecă
locul acela pe care
ți l-am zidit în sufletul meu...
îmi vine să-mi rup haina de lut
ca să te scot la lumină...
să te țin în palmă,
să te dau iar măr pârguit
fecioarelor la fântână...


Ce te-am mai descântat
în ziua aia de adio,
m-am făcut numai cioburi
zvârlite în ochii
celor care habar n-aveau de iubire...
trebuia să mă împart astfel,
prea mult te iubeam
si nu te puteam lăsa pustiu È™i în pustiu...
cu iubirea mea te iubesc mândrele
ce-ți tot ies în cale...
mie mi-a rămas fericirea
de a te ști oarecum fericit...
Nu mă blestema de plecare,
de-aș fi rămas
ai fi putut muri sufocat
de atata iubire...
Am plecat fiindcă nu te puteam ucide eu...
Te iubeam
de dincolo și de dincoace
de toată iubirea...