Mana! opreste-mi mana intre veacuri nescrise, intre doua zile de vara, opreste-mi-o oriunde e departe…
Sa nu-ti mai atinga aceasta mana trupul cald de dimineata, sa nu mai culeaga ramasite din visul noptii inmiresmate, sa nu mai imi aduca la gura ochii tai plini de apa vie ce buzele-mi tremurande o sorb ca pe-o mantuire…
Mana! te rog cuprinde-o intre stancile vechi, sa nu mai paseasca tiptil spre duioase placeri…sa nu mai cerseasca cuvantul orisicui, sa nu mai guste ciresele tarzii …
Hai, ia-mi mana! si fugi cu ea peste ocean, peste ieri si peste azi…Sa nu mai am cu ce primi blandeata lui a fi sau soapta de a trai …
Mana, sa mi-o blestemi intre crengile inalte, sa se aseze pe ea pasarile de prada si grindina sa o certe si viscolul sa o inghete…doar astfel nu se va mai cobori spre lacrimile pamantului, spre noroiul in care pasii-mi dorm, si nici spre tacerea suavei primaveri…
Mana… mana mea alunga-mi-o unde nu mai poate sa vorbeasca, unde nu mai stie sa aleaga graul de neghina si aurul de rugina…

Mi-e frica …! Daca trupul mi se va transforma atunci intr-o mana , si fi-voi doar o mana dispusa sa slujeasca chemarii de a muri?!