Sorbi roua de pe buzele mele și transformi în fîntînă iluzia sentimentelor mele. Atingi marginile fîntînii și aduni în palmă stropii de iubire. Îți răcorești fruntea înfierbîntată. Stai și te gîndești
dacă iubirea ta pentru mine te arde sau te răcorește. Dar nu știi.
Nu ai de unde să știi.
Tu nu mă vezi. Sunt într-un strop pe marginea fîntînii sentimentelor mele. Stau și mă rog ca soarele să nu mă evapore.
Dar tu sorbi roua și mă privești cu ochii minții. E greu să nu te gîndești la mine.
Stropii fîntînii îi numeri precum petalele unei margarete. Vis, deziluzie, durere, fericire, speranță. Aceasta este calea către mine.
Mă iubești și mă închizi în sufletul tău ca într-o colivie de argint cu tavan de stele. Aurul s-a topit de mult... Vrei sa mă păstrezi, dar eu vreau libertatea. Vreau să fiu pe marginea fîntînii și să te privesc cum îți oglindești chipul în oglinda chipului meu. Mai mult nu vreau.
Nu pot sta închisă, nu pot fi captivă în colivia ta de argint cu tavan de stele. Nu mă poți înlănțui chiar dacă te iubesc și te prind în sufletul meu cu ac de aur ca pe un fluture prețios într-un insectar al amintirii.
Vreau ca lacrimile mele să atingă podeaua pe care calci, vreau să simt suferința mea. Vreau ca roua să mi-o sorbi de pe buze. Vreau să mă uiți acolo unde sunt, pe marginea fîntînii, și totuși
să mă iubești.