Peste tot frunzișul mort
Precum marea-nnegurată
Trec corăbii fără port.
Zăpada era neagră,
Ceasul se oprise-n loc
Secundele-s cît ora-ntreagă
Pentru corăbii fără port.
Acum, cînd timpul se oprește,
Speranța corpul părăsește...
Zdrobit de valuri și țelul cade mort,

Iubita mea, cu anii noi ne vom uita...
Acuma vii, iluzii s-or mai veșteji,
Domol, ce val sentimental te va juca
Cînd prin uitări și innoptări voi ancora?