La granița dintre ani, mi-am propus să scriu acest articol. Nu știu de ce, dar când mă gândesc că peste câteva ore vom intra în Uniunea Europeană, mă cuprinde o emoție puternică…
Nu știu de ce. Poate datorită faptului că, în acest moment, conștientizez, mai mult ca niciodată că vom fi într-o familie mai mare? Sau poate, datorită că „vom fi la fel ca ei”, peste numai câteva ore?
Grea încercare, greu răspuns, dar foarte multe emoții.
Azi, mă uitam la fețele oamenilor de pe stradă și erau tare optimiști. Să fi fost de vină tocmai noaptea ce se apropie și gândul că vor petrece sau poate faptul că, de mâine se vor trezi în aceeași țară, dar sub o altă formă, dacă aș putea să-i zic așa…
Mă gândeam la ultimul meu editorial, unde scriam că : ”numărătoarea inversă a început!” . Da, a început de mult, dar acum, nu mai număr zilele, ci orele, iar în cele din urmă, secundele. Acele secunde lungi pentru unii, scurte pentru alții, depinde cum le vom simți fiecare.
În acest moment, îmi imaginez cum vor fi aceste ultime „… trei, doi, unu, zero…!” și, din nou îmi trece un fior prin stomac.
Of! Ale naibii ore, îmi zic! Trebuie să fac ceva, trebuie să-mi ascund emoțiile și, primul gând mă duce la, un pahar de vin. Zâmbiți? Ei, încă nu, mai aștept un pic! Vreau să mă prindă „Anul NOU” în deplinătatea facultăților mintale, de aceea, mă voi „consola” cu un pahar de limonadă, cică face bine!
Dar…,orele trec și ne apropiem cu repeziciune de Europa, acolo unde ne este locul.
Dar, fir-ar să fie, parcă emoțiile mele nu erau enorme, acum mai văd și la televizor clipuri publicitare cu integrarea noastră, iar ca totul să fie bine, mai primesc și un sms, de mă atinge, acolo unde e mai sensibil, știți dumneavoastră unde, în inimioară…
E destul, îmi zic și…schimb programul, nu numai cel al televizorului, ci și cel al computerului. Mai aștept câteva ore. Ce o fi, o fi! Vom trece noi și peste asta…!
Ionela van Rees-Zota