"Povestea este veche, totuși
De-a pururea rămâne nouă,
Și-aceluia cui i se-ntâmplă,
Îi rupe inima în două"!
Heinrich Heine


De ce te duci când ochii mei
Sunt de o vreme tot mai triști,
Mereu te chem dar tu nu vrei
Nici o fărâmă să mai riști.

De ce te duci, că nu-i un risc,
Iubirea noastră-i o poveste,
Hai să străbatem orice “Pisc”
Căci anii trec, dar… Vreme este.

De ce te duci și nu mă lași
Să-ți mângâi inima-n tăcere,
De mult nu ești un copilași
Să nu pricepi a mea durere.

Ce mi se-ntâmplă-i dureros,
Fiindcă iubesc cu pasiune,
Un chip ce este mai frumos
Ca cel al «Zânelor» străbune.

În față-ți văd singurătatea
Și în privire ochi-ți vii,
Iar în mișcare bunătatea,
De ce te duci? Când o să vii?