Am întins mâna spre cuvânt și mi-a brăzdat adânc carnea.

Am strâns din dinți de durere și era să dau drumul unui strigăt aproape disperat, dar mi-am spus că mai bine mi-aș linge rana să o știu numai eu.

Am ieșit pe stradă, pășesc apăsat și grăbită mă îndrept oriunde numai să nu rămân prinsă în țărâna asta pietroasă de silabe ce formează cuvinte ce-mi însângerează tălpile.

Iau un pumn din praful gri și-l las să alunece printre degete că poate mă voi alege cu ceva, dar nu-mi rămân în palmă decât resturi de bolovani grei sfărâmați și de alții înaintea mea.

Și alții au căutat poezia.
S-au lovit dur încercând să-i caute esența.
Poezia nu mai este a noastra, e ferecată în granituri întunecate.

Îmi este dor de poezia noastră...