M-am săturat de proști, inculți, repetenți ai vieții,îmbâcsiți cu tot felul de ciudățenii ordinare, mâncători de suflete.
Un total acumulat, ascuns sub linia concluziilor de la sfârșitul fiecărei zile.Mutilați, cu picioarele împrăștiate, mai scurte decât zâmbetul unei curve însărcinate.
Și ca vântul adulmecând crestele firelor de păr vopsite cu cea mai ieftină și expirată culoare, apare un fir de iarbă, un soi mai bun de prostie a cărui urcare pe tronul acoperit cu răhățel de porumbei nu trebuie aplaudată.
Cenușiu, umbre peticite, arămiu sau boabe de nisip, asta suntem.
La ce mă pricep cel mai bine: nu știu, nu vreau, nu pot.
Incandescența unor ciudate amintiri, cu răhățel de porumbei.