...

Jocul cu echinocțiile mi se pare o „alegere” fericită a naturii. E foarte economică și echitabilă, în același timp. E ca jocul cu aruncatul unei monede. Dacă numărul de aruncări este suficient de mare există probabilitatea ca ambele fețe să iasă în număr egal. Adică nu câștigă și nu pierde nimeni și nici nu ajungi la culmea disperării. La culmea disperării ajungi dacă faci treaba asta cu un zar care are șase fețe. Riști să te aneantizezi până să obții într-un număr egal apariția celor șase fețe.
Tocmai de aia s-a împăcat Sisif cu soarta lui. E mai economic: urci, cobori, iar urci, iar cobori ... e simplu la capitolul ținutului conturilor.
Dar cine a stat să-l întrebe?