Am luat din coada de păun
Albastru, verde și turcoaz,
Gândind cu măiestrie sa le pun
Pe-un colț de geam.
Dar câtă caznă, cât efort
Să desenez o stare
Ce mă-ncerca la fiecare pas
Dar nu puteam, se pare,
Și bâlbâiam culorile
Într-o nuanță vagă
Ce nu avea nici sus, nici jos
Nici nu era întreagă.
Era, gândesc, o aiureală,
Un strop de melodie,
Un clopoțel de tinichea
Sau poate o cutie
Cu niște panglici de satin
Albastre, verzi, turcoaz
Și nu puteam să le mai țin
Închise-n galantar.
Cum aș putea să mă exprim,
Să pun pe pânză viața
Cu toate hopurile ei
Și care e nuanța
Perfectă pentru fiecare vis,
Dorință, dor, durere…

Nuanțe galben-aurii
Ca firele de soare,
Dulcele orei de răgaz,
Înmiresmată boare
De ghințură, de liliac,
Miros sărat de mare,
Pe toate-aș vrea să le cuprind
În rama vieții mele,
Să le privesc la ceas târziu,
Să mă scufund în ele.