Am regăsit scrânciobul dintâi
străjuit de ulița de asfalt
și de tușa Chira nebuna
aruncându-și ochii peste uluci
ca un monument de curiozitate.
În hotelul de trei prune
sau în tabăra de-dintre-vițe,
locatarul cârlionțat și înfiorat,
mai tresare când și când
la chemarea ițită ca un lait motiv
de după cuptorul de vară
al măicii mele, zămislitoare
a vetrei-cea de toate zilele:
“ - Eugeneeeeee! Unde ești maică!? ”.
Pelicula irizată de vremuri
toarce ridurile-i de pe chip
și din podul palmelor
ce mustesc încă de rouă sărată
îmbrăcându-se cu răbdare
în hainele grijii zilei de mâine.
Albul ruginiu din ochii ei
încă mai stârnește colbul
amintirilor crude și treze
- grădina mea cu buburuze și furnici…
- Cât cereți pe casă și grădină?
“ Cât cer?!
Tot cerul copilăriei mele…
Doar atâta cer! ” .