o toamnă subliminală
infestează pielea frunzelor
care invocă o lume
demult apusă...

răpusă...
cu o lovitură și un țipăt...
târâți în viață
în ciuda împotrivirilor noastre
ne-am uitat de mult rănile
și mărșăluim încă o dată
sub steaguri negre
înmuiate în roșul
sângelui prizonierilor...

pe cei pe care
nu i-a răpus foametea
i-a amuțit ciuma...
pe restul i-am atârnat în bătaia vântului
și acum se zvârcolesc asemeni frunzelor...
să-și numere morții dară...





***
și în tot acest timp îmi răsună în timpane urletul lui Unig în vreme ce se împodobea în culorile războiului....

'save who will'