Vino, vino tu regina mea repejor, lângă mine la geam și aruncă o privire, așa, în grabă, doar ca să vezi fulgi de nea, cât de mari or fi?, cât o stea?, cât o stea de zăpadă? Nu, nu știu, regină, doar vino aici, la fereastră, și aruncă așa, o privire piezișă.
...spune că mai rămâi, te rog, măcar o fărâmitură dintr-o secundă, ridicată la puterea unui veac care înmulțită cu Timpul de infinit nu mai știu cât dă, și nici măcar nu mă sinchisesc acum să socotesc... probabil e mult, da, trebuie să fie mult, dar, mă gândesc, regină, poate e tot puțin...
Vino și mai aruncă-mi un sărut de dimineață, după ce ne-am iubit timp de un an și o oră, apoi pleacă pentru o secundă și revino pentru un veac...
Uite, ți-am scris și o poezie, doar că am uitat-o, cred, și unde am lăsat-o, nici asta nu mai știu, dar crede-mă pe cuvânt, am scris-o de aici... (bătându-mi pieptul stâng)
...grăbește-te puțin la geam, și privește-mi sufletul cum sună la ușa ta, necontenit. "Mă lași să intru? Uite, m-am poticnit aici, și mi s-a făcut cam frig în zăpadă."

Iată, iată că m-am încumetat să rup o bucată dintr-o stea căzătoare, uite, ți-o dăruiesc pe asta, în loc de poezie...