Trist
Ca un templu cu coloane frânte,
Cu soarele devreme apus
Și cu enoriași pierduți.

Ești
Simplu ca o turlă de biserică veche
Cu clopotnița uitată
Și preoți încarnați în vitralii.

Mai
crezi c-ai putea să te-ntorci unde râul
Þi-a zâmbit sub picior
Și tu l-ai certat cu semne de-adio?

Poate
ca vei mai privi o dată,
Cu un ochi în palmă și unul pe piept
Și vei simți curațenia bobului de secară.

Lasă-mi
mie prinosul tău de sevă docilă
Din lăstarii albaștri
Ce-ți înconjoară dansul temerilor.

Uită
Că ai avut soare, preoți, râuri, ochi și temeri,
În mine le lași pe toate
Și vei fi risipit și pierdut ca o credință.