Úneori se anina din creanga in creanga rasul acela deschis,fara urma de nor,cu picaturi de soare in clinchet.Si-i vedeam mana bronzata,mult prea bronzata ca si cum toate verile se ingramadeau fierbinti pe pielea lui.In urma-i atarna o vesnica masinuta cu numar de nicaieri.Se uita catre noi si saluta zambind. Zanganitul jucariei mergea mai departe iar in urma lor ramanea o briza de parfum dulceag(parfumul fraged al mamei).
Asa era un inger,fara de aripi,fara de nume. Un inger fara varsta."Are patruzeci de ani" spunea uneori mama lui,dar ochii se uitau jucausi in cosul cu jucarii spre a descoperi o alta surpriza( chiar daca erau aceleasi de ani si ani). "Hai mama,hai in coliba!" si au intrat in micuta bucatarie ce se umpluse de lumina bucuriei inimei ramase la trei ani.
Acum stau toate incovoiate,asteptandu-i...parca. Dar numai mama apare,cu lacrimi in ochi si un colt de batic la gura."Unde-i?"se intreba speriat parca vantul. "Ei,unde-i!?""Acolo,printre miile de aripi ce ocrotesc pamantul." "Dar noi?" iar jucariile-si adunau hainutele de ploaie " Lasa,ca si alaturi de Dumnezeu va va iubi" mai inganau frunzele.
Cerul si-a adunat acum pe el atata apa si a varsat-o pe pamant,asa,ca sa mai spele fruntile albe de durere.
"Ce rost mai am eu acum?"suna albastru rugaciunea mamei catre astre."E timpul tau s-astepti, e drumul lui de dus!"
Si era dus,si era cald su era ud.Si sus si jos si totul pe pamant. Mi-era un dor de drum,de fum.
Doar lumanari faclii mai palpaiau in mirosul dulce de tamaie."Fie-i tarana usoara!"mai spuse cineva si-o mana de pamant a atarnat in aer o secunda... si a cazut...
Eu as mai spune"Fe-i lumina usoara!" si m-as intoarce-n timp la rasul dulce si hazliu,la mana prea bronzata si-o masinuta galbena, uitata catre nicaieri!