“Acum plang, plang si-mi curg lacrimile necontenit… Si scrancesc... si ma doare... sunt si eu suflet… Pe cine intereseaza? Ce rost are sa-mi fac adancul meu cunoscut altora. E de ajuns ca eu sa ma simt complexa... sunt un vulcan de trairi, emotii..
Si privesc cum trece timpul deformat in urma pasilor mei si vad cum se schimba totul…
Si sarea are alt gust si pamantul alta culoare si doare si in acelasi timp alina.
Ceva file de timp au fost rasfoite, ce mica e viata, ce multe sunt de facut… scrisul asta ma ajuta sa ma descarc, sa vars nestiinta mea si pofta de cuvinte.
As vrea sa fac mai mult si impulsul acela, artificial, s-a stins. Cand ma cuprinde melancholia, starea de om, de suflet... ma zdruncin si o parte din mine ma trimite singura in “razboi”, eu stiu ce pot, ratiunea mea e educata... si totusi creierul e creat pentru a iubi mai intai de toate…
Si inima mea va sta in piept si zambetul etern cand voi afla ce caut aici de fapt, cand voi afla unde imi sta originea si care este ecuatia existentei mele. E lumea asta, sunt bogatiile si faima pentru care lupt?
Sau esti Tu? Iubirea, sufletele celorlalti carora ar trebui sa ma daruiesc?
Si daca gresesc? Cine ma asteapta dincolo de orizont si mare?
Sau poate ar trebui sa le imbin?...
Detest chimia! Si totusi el ne-a coborat aici constient... ma simt o ploaie in ulei pe lumea unoeri... aici se naste raspunsul?”



*Nota: As fi putut impodobi cuvintele mele,as fi putut apela vocabularul fascinant al limbii romane, as fi putut mai mult..dar de vreme ce sufletul meu vorbeste..cuvintele ii reflecta adesea simplitatea..cauta esenta, momentul...este un pas in mine...maine voi creste,sufletul va fi altul,cuvintele vor simti tremurul...(3.12.2004)






8-9.11.2004