se confundă-n mulțimi uluitoare,
o inundă mii de gânduri tulburătoare,
se coboară de pe-un piedestal în țărână,
e goală, singură – a zecea parte dintr-o sclipire de lună...

se cuprinde, nu-i uimită,
obosind, se lasă să cadă,
îți aduce aminte, amețită,
oglindind în sieși ce pe chipu-i să nu se vadă…

fantomatic pășește pe-un tărâm nedeslușit,
căci talpa-i nu lasă urme,
când grabnic și-adună sufletul pieirii sortit,
dar numai o dorință-și pune...

suflă-apoi o poveste din glasuri dulci de cristal
o harpă și-o vioară zac lângă-un piedestal,
acompaniind rânduri de fulgi de nea
coborând ordonat, cu tact... acoperind-o pe ea…