Și am văzut pietrele seci
cum te implorau să le strivești
pentru a le elibera de povara
lipsei de perspectivă.

Și apoi am văzut păsarile.

Altădată, am simțit vântul...
căldura soarelui o simțisem demult!
Desigur, că m-a ploat ploaia
și da, am auzit că există
cuvintele și că sunt sacre.

In genunchi vin la tine,
in genunchi și cu fruntea în țărână
iți strig:
-să nu îndrăznești să nu mă inventezi
și pe mine.

Să fii!

Și sunt...