Stau singura, e frig si scriu
Tristetea ma doboara si m-apasa,
Nu stiu cum sa mai scap de ea
Sa pot deschide poarta fericirii candva.

Cateodata, cand pare c-as fi reusit
Nu mai gasesc cheia ca s-o deschid
Si iarasi inima imi tremura
De intuneric si singuratate.

Dimineata, cand soarele rasare
Mai am o singura speranta
Ca alinarea caldurii razelor de soare
Imi va patrunde odata in suflet.

Speranta e cam tot ce mi-a ramas acum,
Ma uit in urama la anii cei dintai
Si-as vrea sa-i pot da inapoi
Dar timpul trece mult prea repede
Iar eu raman cu amintirile.