Intri în casă. De felină-i pasul,
Ca și cum ziua s-a oprit în tindă.
Te urmărești fugar într-o oglindă.
Se-oprește limba ce-mi măsoară ceasul.

Atingi în treacăt spaima prinsă-n grindă,
Îți potrivești cu teama clipei glasul
Și lași tăcerea să-mi predea impasul
Vocalelor tânjind un vis să-mi prindă.

Apoi mirarea. Mă privești în față
Și spui șoptit, dar totuși te auzi :
„ Nu te iubesc !„ ...Făpturi rânjind în ceață

Mă sorb pustiu, cu ochii lor cei cruzi.
Curg lacrimi mari pe-obrajii fără viață.
De secole și astăzi mai sunt uzi.