Pe insulă stăteau doar șerpii
Iar vidrele și mătrăguna
Cerșeau și implorau plângând:
"Lăsați-ne măcar...doar luna!

Atât de mică și rotundă
Sub ea vom face adăpost
Și nu vom face apei umbră.
Știți voi...ni-e frig la periost!"

Așa se petrecu el, timpul,
În întâmplări cotidiene
Cu rânduri mii de lacrimi mute
Sau fără-ecou printre sirene...

În ceasul ultim gârbovit,
Tot vidrele, tot mătrăguna:
"Acum că moartea a sosit,
Ne dați au ba...măcar minciuna?"