Voi elibera semințele durerii
ce au rămas închise
la granița dintre trup și suflet,
pentru toți cei ce n-au ajuns încă
a cunoaște
diferența dintre-ntuneric și lumină

și-ntre noi va crește arborele vieții
ca o mînă
cu degetele răsfirate,
în inele de gol,
se va-ntinde-n umbra noastră,
să ne urmărească destinul,
asemeni unui astru
ce și-a-ndreptat privirea spre pămînt.

O mănușă neagră
păstrează încă intact
miezul alb
al mîngîierii tale,
să o porți ascunsă,
răstignită pe crucea fiecărei nopți,
în liniștea solemnă,
în lipsa fericirii,
pînă la epuizarea tuturor clipelor
atingerilor noastre ne’ncepute

Iubite,
îți voi promite Paradisul
altădată...