Am stat aseară cu ochii închiși și cu palmele strânse până mi-au amorțit simțurile înecate în uitare. Nu mai aștept zorile să vină să-mi ridice vălul speranței. De câte ori mă visez departe și ma trezesc între cei patru pereți albaștri am impresia că totul e rece și uitat. Adorm plângând și mă trezesc râzând și speranțele mele rămân tot deșarte.