Este ca si cum ai citi un poem sau poate la tara sub pomi infloriti ai
visat -si asta se intimpla demult;
ii simti inca parul rasfirat peste vederea primului fosnet, si acum in
marele oras de dinapoia oceanului
cu desfasurare digitala, unde frunzele nu mai au cadere ,
unde nimeni nu mai cinta
fugim de noi insine sau de umbra noastra. Si
somnul intirzie asa cum doar seara incetineste mersul, un tren comun
si cu ferestre sparte,
fugim de noi insine si am uitat floarea de cires si finul intors pe plai
undeva printre blocuri , printre ani,
sau printre tari si geamurile numite altfel oprind soarele din oglindire
si ne ascundem
lacrimile
daca asta ne face sa ne ne ascundem si de propria umbra.