Azi dragostea își scuturase praful,
peste mine.
La fel cum fulgii mici
îndoaie treapta scării obosită...
și-nalță valuri mari
pe-acoperișul neclintit,
și vântul nu mai e stăpân
în fața crengii.
Apa, obosit-a încremenit
și-ntreg pământu-i alb
că nici nu-l mai cunosc.

Dar iarăși, soarele-a însetat...
și soarbe silueta treptei...
și scoate dopul de pe fund de-acoperiș,
și-și mai rezervă apă-n crengi...
Apa din nou întrece vântul,
și negru s-a făcut pământul.

Un vântuleț îmi înșirase praful...
și sufletul nu mi-l mai văd,
și-atunci îmi pun o întrebare:
De ce nu m-am născut la polul Nord?...

21decembrie,2001.Ch.