Se scutură ianuarie-n stropi de gheață,
văzduhu-i plin de hibernale flori
de măr ce-acoperă cu-a lor albeață
orașu-n noapte - mort, pustiu decor.

Ninge frumos și fulgii cad în mine,
dar, ce ciudat: fulgii nu se topesc!
ci înfloresc, dau rod precum durerea,
în gânduri mi-este umbră - tainic gol.

Mi-e-atât de frig și-mi este dor de tine,
mi-e dor de ochii tăi senini și reci,
smaralde-mprăștiate prin zăpadă,
frânturi de iarbă-n peisaj lapon.

Se scutură ianuarie peste mine
cu lacrimi precum fulgii de zăpadă,
privesc pe geam la lumea de afară,
pe străzi și oamenii-s pustii și reci.

Ploiești – aprilie 2004