Mi-e iarna grea
de atât omăt ce mi se pune-n
suflet
e frig pe mijlocul de ger
ce sufla încremenire
pe unghiile moi de frunze moarte
lăsate pe mormântul viu
al primăverii
Și fiecare fir de lună
ce se strecoară-n clipa de uitare
numește animal
pe el sau pe oricare ce
-cu suflet sterp- se-ncolăcește
pe trupul meu cald
de ninsoare...