Atomii din jurul meu roiesc în nemurire
Mi-e dor să sacrific cuvântul fericire pe zâmbetul meu,
Pe amprenta sufletului meu…
E gri de-un secol trist și jumătate
Nu știu cum să mai storc din mine cuvinte
Ce să picteze-n galben
O propoziþie cu tine, iubire.
Izibită de peretele cu lame,
Cu răni deschise înspre crepuscul
Culorile mi s-au stricat,
Nu-mi pot ascuþi creioanele
Decât cu colțurile inimii mele frânte
Și culorile devin gri…

Unde mi-e promisul curcubeu?