Îmi cad culorile bisericilor mele într-un timp de istorie necunoscut.
Păstrez din ele doar icoane afumate de vreme
Cu rădăcini înfipte parcă-n pământ.

Îmi cresc gândurile inimii mele peste o lume din anotimpul trecut.
Păstrez din ele doar rugăciunea spusă în semne
Cu ochii închiși puternic în gând.

Îmi amintesc zilele vieții mele din țara în care cândva m-am născut.
Păstrez din ele doar imagini adormite de vreme
Într-un sertar dintr-un colț de pământ.

Îmi scot apă vie din fântânile mele s-o dau de pomană peste mormânt.
Păstrez doar ciuturile lor hieroglifice semne
Să scârțâie când se ridică prin gând.