cu gătul uscat și ochii măriți
cuvintele mele trag să moară
stau la căpătâiul lor le privesc cum se sting
au rămas aproape fără trup fără carne pe oasele lor
c-ar fi bolnave mă gândeam dar nu
știam că vor să moară
apoi s-au întors cu sufletul la perete ghemuindu-se
străvezii dincolo de mine
ca un geamăn părăsit
molima le-a întepenit brațele și le usucă ochii
n-am să mai pot înțelege zgomotul din mine
nici liniștea fără ele
așa că toate vor rămâne nespuse
nu cred că m-aș mai întoarce
să nasc în altă lume
sau să-ți povestesc despre tristete.