Salutări de la Agigea


Cât de frumos este în lume,
când lumea interacționează cu mine!
așa mi-am zis eu când, secerat de trăiri tinerești,
m-am trântit pe spate, la malurile mării,
doar la unele dintre ele,
nici pe departe la toate.
și m-am tot gândit cum, în aceste locuri,
apele au devenit hotare,
din pricina unei gândiri comode,
n-am vrut să depășim marea
și de asta am numit-o prietenă.
de frică să nu ne învingă timpul,
ne-am specializat în pierderea vremii,
până la performanță.
aici, toate ceasurile gem, la temperatura de 36 cu 3,
într-o sănătate deplină, și se întind să facă umbră ochilor,
iar noi ne ocupăm cu gânditul,
luăm pauză numai când începem să facem ceva...
și nimeni nu cântă în lume mai frumos decât noi,
și nimeni n-a cusut cu atâta pasiune costumele de joc.
astăzi, descoperim că batjocurim fatalitatea,
cu zâmbetul pe buze.
și uite așa, așezat pe spate,
văd cum vin studentele din aplicație:
vesele și hulpave după marile înțelesuri ale neamului lor.
mă uit împrejur și nu mai e nimeni să le explice devenirea
și tactica prinderii ei.


dedicate mediului lichid, sunt pline de speranțe că hidrobiologia
le va salva social. în răstimpuri, se apleacă după scoici,
ce metaforă discretă a redundanței mișcării!,
să le studieze dentiția - care este plată, care e rotundă…
și toate rotunjimile se întind puțin înspre cer,
spre niște iertări despre care, acum, nu au încă habar.
iar rotunjimile parcă ar vrea să se ascută precum niște ciudate creioane docile, care vor scrie pe cer,
puțin mai târziu,
destinele bărbaților care au dorit să privească mai mult...


domnișoarele se uită atent la găurelele din pietre
ca să înțeleagă ce fel de melci le-au produs.
și cu câtă răbdare!...


le simt cum fac, aplecate, primii pași către știință,
nici măcar nu mă uit, e de ajuns că le simt.
unele, mai directe cu lumina, iau chirhanaua în piept,
lăsând sfârcurile lor momeală
pentru sufletele peștilor care-au murit.
urs dacă aș fi, le-aș vedea sfârcurile
ca pe niște fragi coapte pe jumătate.
și, de atâta efort,
le tremură bulbii cefalo-rahidiano-pontici.
dacă le spui, în glumă,
că le-ai văzut pe plaje cu țâțucile goale,
se supără puțin, ca să facă impresie, să-ți arate
cât sunt de bine crescute și te cred țăran.
probabil, pentru că, în viziunea lor,
țăranul n-a dat în viața lui cu mâinile de topless.
încet, ca un bănuț pierdut de boier,
s-a rostogolit și a adormit pe fruntea mea luna
și n-a venit nici una, astăzi, să mângâie luna.