Prietene , e iarasi toamna afara
si printre atatea umbre nu ti-e bine,
eu ma-nfior si plang in prag de seara
cand ma gandesc prietene la tine...

Si- jurul meu cu picuri mari Tacerea
sadeste cioburile vechilor castele
caci sta la panda-n ochii mei Durerea
sa rupa vraja firilor eterne.

Contagioasa e realitatea!
microbul ei azi a patruns si-n mine
caci ne-a negat din nou sacralitatea
si rad si plang prietene cu tine.

Eu nu mai stiu ce cred si nu mai cred ce stiu
e prea tarziu sa dau vreo socoteala
sa retraiesc prin tine-i prea tarziu
vibrand in existenta mea banala.

Si bajbaia prin intuneric Teama
eu eram cea pe care-o cauta,
credeam ca esti dar nici nu mi-am dat seama
ca retraiam o viata-n lipsa ta...