Mi-aleargă zâmbetul pe buze și cerne veselie
Și-n ample simfonii mi-aruncă inima pustie
Iar taina nopții pare-un chin cu fața dragă,
Căci am căzut în teaca așteptării – izvoarele iubirii înconjoară o lume-ntreagă.

Culeg stropii de foc ce-i voi arunca în gânduri răvășite,
Sufletu-mi arde mereu mocnit, în așteptare,
Într-un foișor retras, pentru rememorare...
Locul liniștit din a mea copilărie;

Spaima vieții s-a scurs precum valurile mării,
Tristețea se va pierde, bucuria abundă
Că-n lume se ridică un nor al dreptății,
Un licăr viu, trecutul se scufundă.

Bucuria revine, supărarea se pierde-n amintiri,
Inima, mereu o poartă-n sânge, străbate gândurile
Pentru a-mi reînoi suflarea tânără a iubirii,
Pentru-a dansa viața – visele...