Ma sfasii, bucata cu bucata,
Intr-un eu dureros de compact,
Si-aproape perfect,
Pentru ca, mai apoi, intr-un tarziu,
Pe muchia alba a unui gand,
Sa ma-ntregesc in fasii de sange
Si silabe de suras,
Sa tip odata cu mine insami,
Si-apoi sa cad in rastignirea
In care m-am nascut,
Cu sufletul ingenuncheat
Si greu de cuie.