cineva urcă-n fugă la mine
cine-i gâfâitul de pe scară?
mă-mpiedic de scaune vrând să-i deschid –
un abur doar pe ușă, în afară

m-așez din nou la lucru – poate, zic,
așa cum se crede sunt complexat –
un hârșâit de picioare și prin gaura cheii
îmi îndoaie barba un oftat

ei, bine, credinciosule, nu,
lasă politețea învățată
dacă ai ajuns până aici
intră o dată

dar el continuă să-și șteargă picioarele
până la os
și cheia mea unică
nu pot risca s-o arunc până jos