Ca o ascundere


Marea îngenunchează la țărmuri datorită
privirilor pietrei și-a oamenilor goi.
valul nu mai e atingere udă,
ci izbitură în trup de femeie zidită în țărm.
ea este jertfă rîzînd, adusă măcinării lui.
tîrîm amintirile după noi
ca pe niște haine zdrențuite,
date de către Dumnezeu pentru-mbrăcare,
cînd ne-a alungat din grădina cu timp.


poemele ar trebui să se termine
întocmai ca lumea.