Pe stradă, grăbit


Spre tăcere de întinzi o mînă,
te trage de picior cel care-ar vrea să fie
ultimul cuvînt.


se mută cerșetorii și, derutat ca niciodată,
nu recunosc nimic, palmele lor, menite să te întoarcă
acasă, așteaptă ruginite în buzunare de timp.
frunza se întoarce sub buzele pădurii,
foșnind strecurarea femeilor din sat,
ca să prindă de topor bărbații hoți de lemne.
umblă înfrigurate, cu rochiile largi pătrunse de lună.
destinul le-a despicat pulpele și bărbații hoți
le așteaptă
cu palmele pe muchia toporului
care va mușca din lemnul
mustind a lume și a îngeri călători.
spre tăcere de întinzi o mînă,
te soarbe cea care-ar vrea să fie ultimul răspuns.