Privire


Cînd eternitatea se naște la sat,
e cel mai greu moment pentru poștașâ -
rudele eternității
de aici nu pot să fie anunțate
și nici cultura nu vine pe ulițe să urce,
nici n-are unde trage și ar mînca-o cîinii peste garduri.


mirese-nțepate-n călcîi
(cu viitorul deschis înainte)
aleargă desculțe,
alungate cu parul de mirii bețivi și răniți.


iar cîte două vecine de curînd împăcate
se opresc din vorbit,
văzînd cum smulg de pe mine cămașa
de poet neserios,
mă apropii de sat și-l îmbrac.
pe umeri îi așez epoleți clipele moarte,
ucise din versurile mari…


și din prezent îl văd plecînd
pe ulițele nopții, înspre stele viitoare,
ca un mare general de armată înfrîntă,
să-și găsească menirea, țipătul, poeții.