Zdrobește-mi inocența în praful de pe stradă
Culege-mi de pe buze și ultimul senin
Ai însă grijă mare, ca nimeni să nu vadă
Că-mi furi și visul ultim, nefericit suspin.

La scara vieții mele secunda ta contează
Și simt crescând în mine un ambalaj imens
În care viața-mi toată, supus, se-abandonează
Și-nchide tot trecutul într-un sălciu nonsens.

Se dau de-a dura clipe ca perlele-aruncate
Dintr-un șirag de vise mutate-ntr-un coșmar
Dureri ascunse-n sânge și temeri acceptate
Și toate în puterea blestemului din zar.